Ploaia a început la nouă
şi jumătate
Ploaia a început la nouă
şi jumătate. Eu am păşit afară din camera mea strâmtă,
pentru a întepeni
şi a luci - cu braţele împreunate în ploaie.
Eu sunt un fluture
în genunea aşteptării.
Ploaia s-a lipit de mine,
şi cu cât se lipea mai mult de mine,
cu atât mai mult îmi
semăna. Şi când ai numit tandrul meu nume
în fereastra deschisă cu
forţa , ploaia veni înapoi şi s-a
aşezat lânga tine. Şi tu
ai iubit tânjinda ploaie beată ,
trădându-mă înmiit.
Noapte. Tu arunci soarele
în mare ca să cadă , să cadă şi să şuiere,
pâna când un peşte cu
ochii unei văduve îl înghite.
Aruncă-mă ca pe o monedă
pe sumbrul pavaj al unui vechi oraş
şi voi zăcea, până când
un cerşetor, care are o inimă,
mă ridică şi mă
binecuvâtează .
|