Noi   suntem   reci

Noi   suntem   reci   şi   noi   stăm   culcaţi   în   braţele   plăcerii.

Din   gura   întredeschisă   a   ferestrei   se   revarsă   lăptoase   şoapte  

de   stele.  Părul   meu   şaten   va   fi   pieptănat,  până   se   înserează   

în   cameră .  Ochiul   tău   căprui   nu   vrea   să   doarmă.

Noi   suntem   numai   de   aceasta   aici,  ca   să   ne   privim  unul  pe   altul

întâmplător,  ca   lacrimile   mari   ca   cireşele   să   sclipească   pe   buze.

Noi   suntem   numai   de   aceasta    aici,  ca   să   ne   atingem   unul   pe   altul

întâmplător,  până   la   sfârşitul   timpului.

Oglinda   mare   din   tindă   este   aburită.   Ea   nu   ne   arată   pe   noi,   ci   un   peisaj  nebulos,   unde   oameni   hoinăresc   cu   o   eşarfă   de   frunte   din   mătase  

şi   o   inimă   flămândă,   unde   oameni   cad,   se   ridică   şi   se   cheamă   unul  

pe   altul   pe   nume. Noi   privim   în   marea   noastră   oglindă   aburită   din   tindă,   înainte   de   a   merge afară   în   viaţă,   într-un   nebulos  peisaj. Tot   ce   ne   încălzeşte,   este   gândul,   că   avem   un   acasă  cu   o   oglindă   aburită. Tot   ce   ştim,   este   că   plăcerea   se   va   lipi   de   noi   din   nou   şi   din   nou: cu   cât   mai   rece   noaptea,   cu   atât   mai   tandru.

În   fiecare   noapte   plăcerea   îmi   va   aşeza   capul   ei   în   poală.

În   fiecare   noapte.   Câte   mai   sunt   încă  ?  Este   murmurul   stelelor   epuizabil  ?

                                                                                       text    tradus   din  lb. germană   în  lb. română  de  Daniel  Pop

Über die Steppe    Frauen und  Männer    Neue Werke    Kurzvita   Portrait    Favoriten    Buch bestellen  

                                                        Meine Leitsterne   Kontakt    Translations