Îmi  pare  că  stelele ...

Îmi  pare  că,

stelele   de   pe   mantaua   mea    de   ploaie

bătută  de  vreme

vor  obosi  să  strălucească.

Dar  eu  o  îmbrac,

de  parcă  ar  fi  nouă  şi  mă  grăbesc  spre  tine

peste  întortocheatele   străzi   ale  oraşului.

Eu    deschid    fereastra   ta  .  Eu    merg    prin    ea.

Eu   mă  aşez  pe  tine   ca  o  mare  lacrimă  tremurândă

şi  comand  visului  tău  şi  el   şopteşte   mărturisirile  mele  târzii.

Crini  albi  dorm  pe  întunecata  apă 

şi  Luna  îşi   ascunde  faţa  în  mâini  

cu  puţin înainte  de  crăpatul  zorilor.  Eu  alerg  acasă 

prin  întortocheatele  străzi  ale  oraşului.

Şi  mantaua  mea  de  ploaie  cu  stele  s-a  stins  irecuperabil.

Poezie   tradusă  din  lb. germană   în   lb.  română  de   Daniel  Pop