Casa   de  vară

Noaptea  scârţie  uşa  deschisă  în  vânt.

Chiar  de  te  temi,  las-o  deschisă.

Un  duh  luminos  locuieşte  în  arţarul  din  faţa  casei.

El  ţine  o  legătură  în  mână, 

de  care  sufletele  noastre  se  leagănă  şi  zornăie.

Un  duh  întunecat  dă  calului  tău  apă  neliniştită,

ca   să   călăreşti: prin  stepe

şi  prin  oraşe  din  albă  piatră, strămoşilor  întru  onoare.

Niciodată  soarele  nu  va  călca  în  mica  noastră  casă.

Pentru  asta  este  prea  roşu  şi  prea  mândru.

Dar ochiul lui  te  urmează  în  cele  mai  negre  visuri  ale  tale.

Niciodată  duhurile  nu  au  păşit în  faţa  noastră.

Ca  şi  noi,  au  adastat  în  aşteptare.

Aşadar  lasă  tu  această  uşă   deschisă   şi  priveşte.

Poezie   tradusă  din   lb. germană   în   lb.  română  de   Daniel  Pop